,
Foto Taykut @deviantart
Un sunet înfundat şi ascuţişul săbiei îşi
făcu iute cale printre ultimele două vertebre. Oţelul rece desfăcu pielea,
pătrunse printre vertebre despicând măduvă, mănunchiul de nervi, apoi vasele
mari de sânge, secţionând traheea şi ieşind pe sub mărul lui Adam.
Căpăţâna rămase o vreme în precar echilibru, cu o expresie împietrită , de
groază şi stupoare, apoi se prăvăli cu un zgomot sec, rostogolindu-se de două
ori pe lespezile de marmură. Ochii mari în care încă părea că mai pâlpâie o
brumă de viaţă şi ultime clipe de îngrozită înţelegere rămăseseră holbaţi,
aţintiţi, cu o tăcuta imputare parcă, spre Stăpânul Lumii, Regele Regilor. Trupul
descăpăţânat se zbătu câteva clipe, în vreme ce sângele ţâşnea cu putere din
artere, gonit de o inimă care încă mai pompa seva aceea roşie, care se
prelingea murdărind albul rece şi străin al pardoselii. Sângele stacojiu,
învolburat de o spumă brună se prelingea într-un firav pârâu, unind pentru
ultima oară trupul cuprins de haotice zvârcoliri şi căpăţâna cu expresia încremenită,
adunându-se apoi la picioarele tronului într-o baltă aburindă.
făcu iute cale printre ultimele două vertebre. Oţelul rece desfăcu pielea,
pătrunse printre vertebre despicând măduvă, mănunchiul de nervi, apoi vasele
mari de sânge, secţionând traheea şi ieşind pe sub mărul lui Adam.
Căpăţâna rămase o vreme în precar echilibru, cu o expresie împietrită , de
groază şi stupoare, apoi se prăvăli cu un zgomot sec, rostogolindu-se de două
ori pe lespezile de marmură. Ochii mari în care încă părea că mai pâlpâie o
brumă de viaţă şi ultime clipe de îngrozită înţelegere rămăseseră holbaţi,
aţintiţi, cu o tăcuta imputare parcă, spre Stăpânul Lumii, Regele Regilor. Trupul
descăpăţânat se zbătu câteva clipe, în vreme ce sângele ţâşnea cu putere din
artere, gonit de o inimă care încă mai pompa seva aceea roşie, care se
prelingea murdărind albul rece şi străin al pardoselii. Sângele stacojiu,
învolburat de o spumă brună se prelingea într-un firav pârâu, unind pentru
ultima oară trupul cuprins de haotice zvârcoliri şi căpăţâna cu expresia încremenită,
adunându-se apoi la picioarele tronului într-o baltă aburindă.
Lutfi Paşa, marele vizir, făcu un semn scurt
din cap celor doi eunuci, care se grăbiră să apuce hoitul lipsit acum de viaţă
şi să-l scoată din sala tronului, în vreme ce alţii se grăbeau să cureţe urmele
de sânge de pe stâlpii şi podeaua de marmură. Un başibuzuc din garda
imperială prinse de păr căpăţâna şi,
ridicând-o cu scârbă. o înfăţişă sultanului. Cu o singură clipire îngreţoşată
acesta încuviinţă, iar soldatul plecă, mergând cu spatele şi închinându-se,
căci nimeni nu ar fi cutezat să întoarcă spatele marelui Padişah, Regele
Regilor.
din cap celor doi eunuci, care se grăbiră să apuce hoitul lipsit acum de viaţă
şi să-l scoată din sala tronului, în vreme ce alţii se grăbeau să cureţe urmele
de sânge de pe stâlpii şi podeaua de marmură. Un başibuzuc din garda
imperială prinse de păr căpăţâna şi,
ridicând-o cu scârbă. o înfăţişă sultanului. Cu o singură clipire îngreţoşată
acesta încuviinţă, iar soldatul plecă, mergând cu spatele şi închinându-se,
căci nimeni nu ar fi cutezat să întoarcă spatele marelui Padişah, Regele
Regilor.
Soliman aruncă o privire cruntă celor din
jur. Apoi se lăsă moale pe pernele răsfirate de jur împrejur şi, pocnind nervos
din degete, îi făcu semn Marelui Vizir să se apropie. Acesta se apropie grăbit,
arcuit în supuse temenele, căci n-ar fi vrut să sporească mânia preamăritului
şi mai ales nu şi-ar fi dorit pentru nimic în lume ca aceasta să se reverse
asupra lui, ştiind doar cât de iute din fire şi plin de schimbătoare toane era
Soliman. Iar în preajma lui nimic nu era mai trecător ca mărirea şi, tot
asemenea, nimic mai uşor de clătinat decât capul de pe umeri. Turbanul enorm,
împodobit cu pană de păun anatolian şi perle de Muscat, între care strălucea un
diamant cu ape alb- albăstrui străjuit de optsprezece rubine roşii precum
sângele nefericitului Hossein Bey, tremura scuturat de adâncile plecăciuni ale
vizirului. „Sunt prea bătrân pentru toate acestea” îşi repeta pentru a cine
ştie câta oară în minte, Lutfi Paşa. Şi tot asemenea îşi spuse că slujba de
Mare Vizir nu e una oarecare şi nu e croită pentru beizadele cu chip
feciorelnic şi tuleie mătăsoase, precum aceia care roiau în serai, iar din
slujba sultanului nu pleci cum ai pleca dintr-un han oarecare, când te-ai
săturat şi îndestulat, ci doar atunci când însuşi măritul sultan o doreşte. Iar când asta se întâmplă, mai întotdeauna capul şi trupul nu pleacă împreună din palatul
împărătesc.
jur. Apoi se lăsă moale pe pernele răsfirate de jur împrejur şi, pocnind nervos
din degete, îi făcu semn Marelui Vizir să se apropie. Acesta se apropie grăbit,
arcuit în supuse temenele, căci n-ar fi vrut să sporească mânia preamăritului
şi mai ales nu şi-ar fi dorit pentru nimic în lume ca aceasta să se reverse
asupra lui, ştiind doar cât de iute din fire şi plin de schimbătoare toane era
Soliman. Iar în preajma lui nimic nu era mai trecător ca mărirea şi, tot
asemenea, nimic mai uşor de clătinat decât capul de pe umeri. Turbanul enorm,
împodobit cu pană de păun anatolian şi perle de Muscat, între care strălucea un
diamant cu ape alb- albăstrui străjuit de optsprezece rubine roşii precum
sângele nefericitului Hossein Bey, tremura scuturat de adâncile plecăciuni ale
vizirului. „Sunt prea bătrân pentru toate acestea” îşi repeta pentru a cine
ştie câta oară în minte, Lutfi Paşa. Şi tot asemenea îşi spuse că slujba de
Mare Vizir nu e una oarecare şi nu e croită pentru beizadele cu chip
feciorelnic şi tuleie mătăsoase, precum aceia care roiau în serai, iar din
slujba sultanului nu pleci cum ai pleca dintr-un han oarecare, când te-ai
săturat şi îndestulat, ci doar atunci când însuşi măritul sultan o doreşte. Iar când asta se întâmplă, mai întotdeauna capul şi trupul nu pleacă împreună din palatul
împărătesc.
Soliman îl privi cu ochi mijiţi şi
căutătură răutăcioasă, semn că setea de sânge nu i se domolise încă. Marele
Vizir încerca să ghicească dorinţa suveranului său, căci la Topkapi de asta
putea atârna viaţa vizirilor şi chiar a marelui vizir. Gazi al gazi, regele
regilor, luminatul Soliman, calif al drept-credincioşilor nu avea firea aprigă a
străbunicului său Mahomed al doilea Cuceritorul Bizanţului, nici cruzimea
părintelui său Selim, izbăvitorul Siriei şi Egiptului, fiind îngăduitor cu
slăbiciunile drept credincioşilor şi înţelegător cu sminteala păgânilor, dar
era iute schimbător şi fără cruţare la mânie. Lufti Paşa clipi des ascunzându-şi
grimasă şi apăsând mâna pe şale, cerând parcă îngăduinţă sultanului pentru
slăbiciunea bătrâneţii. Umbra unui surâs trecu iute pe chipul sultanului,
deprins cu şiretlicurile marelui său vizir. Îi făcu un semn din deget să-şi
deşerte sacul, iar primul său ministru nu aşteptă să fie poftit şi a doua oară.
căutătură răutăcioasă, semn că setea de sânge nu i se domolise încă. Marele
Vizir încerca să ghicească dorinţa suveranului său, căci la Topkapi de asta
putea atârna viaţa vizirilor şi chiar a marelui vizir. Gazi al gazi, regele
regilor, luminatul Soliman, calif al drept-credincioşilor nu avea firea aprigă a
străbunicului său Mahomed al doilea Cuceritorul Bizanţului, nici cruzimea
părintelui său Selim, izbăvitorul Siriei şi Egiptului, fiind îngăduitor cu
slăbiciunile drept credincioşilor şi înţelegător cu sminteala păgânilor, dar
era iute schimbător şi fără cruţare la mânie. Lufti Paşa clipi des ascunzându-şi
grimasă şi apăsând mâna pe şale, cerând parcă îngăduinţă sultanului pentru
slăbiciunea bătrâneţii. Umbra unui surâs trecu iute pe chipul sultanului,
deprins cu şiretlicurile marelui său vizir. Îi făcu un semn din deget să-şi
deşerte sacul, iar primul său ministru nu aşteptă să fie poftit şi a doua oară.
- Kapi agasi, luminate stăpâne…- începu
vizirul cu glas piţigăiat şi tremurat, dar încruntarea de pe chipul stăpânului
său îi vesti că porneşte pe o cale nepotrivită. Aşa că purcese mai departe, la următorul punct:
vizirul cu glas piţigăiat şi tremurat, dar încruntarea de pe chipul stăpânului
său îi vesti că porneşte pe o cale nepotrivită. Aşa că purcese mai departe, la următorul punct:
– Ulmer Bey, guvernatorul Trapezuntului
trimite luminăţiei tale…
trimite luminăţiei tale…
Un gest plictisit al sultanului îi dădu de
înţeles că acesta nu se află în dispoziţia potrivită pentru linguşeli ori intrigăraia obişnuită.
înţeles că acesta nu se află în dispoziţia potrivită pentru linguşeli ori intrigăraia obişnuită.
-Îmi îngădui să cred, mărite stăpâne, că nu
e cea mai potrivită zi pentru a-l primi pe Contarini, bailo-ul veneţian – clipi
din nou vizirul cu acelaşi aer şiret de vulpe
bătrână încercată prin multe. Pacea recent încheiată de urmaşul lui Osman
cu serenissima republică surprinsese pe mulţi, dar nu şi pe Lutfi Paşa, care
avea meritul său în această vremelnică şi îndoielnică înţelegere. Iar meritul
său cântărea multe pungi de aur, pe care veneţienii le plătiseră fără strângere
de inimă, pentru că tratatul recent încheiat le redeschidea porţile Orientului
şi odată cu ele calea spre un rodnic negoţ.
e cea mai potrivită zi pentru a-l primi pe Contarini, bailo-ul veneţian – clipi
din nou vizirul cu acelaşi aer şiret de vulpe
bătrână încercată prin multe. Pacea recent încheiată de urmaşul lui Osman
cu serenissima republică surprinsese pe mulţi, dar nu şi pe Lutfi Paşa, care
avea meritul său în această vremelnică şi îndoielnică înţelegere. Iar meritul
său cântărea multe pungi de aur, pe care veneţienii le plătiseră fără strângere
de inimă, pentru că tratatul recent încheiat le redeschidea porţile Orientului
şi odată cu ele calea spre un rodnic negoţ.
Gestul scurt al lui Soliman îi dădu de
înţeles că messer Contarini şi republica veneţiană mai pot încă aştepta.
înţeles că messer Contarini şi republica veneţiană mai pot încă aştepta.
– Poate ai dori, stăpâne, să primeşti darul
supusului tău, spuse Lutfi Paşa făcând plecăciune adâncă în faţa padişahului.
supusului tău, spuse Lutfi Paşa făcând plecăciune adâncă în faţa padişahului.
Un surâs înflori din nou pe chipul
sultanului, amuzat de linguşeala şi făţărnicia marelui său vizir. Dar îi făcu
semn să-şi urmeze vorba, dând scurt din cap.
sultanului, amuzat de linguşeala şi făţărnicia marelui său vizir. Dar îi făcu
semn să-şi urmeze vorba, dând scurt din cap.
– Un rob, stăpâne. Dar unul deloc obişnuit.
Vei fi auzit, poate, că pe la curţile regilor ghiauri sălăşuiesc tot felul de
pocitanii, care nu au alt rost pe lume decât de a înveseli pe stăpânii lor…
Bufoni, cred ca li se spune, luminăţia ta.
Vei fi auzit, poate, că pe la curţile regilor ghiauri sălăşuiesc tot felul de
pocitanii, care nu au alt rost pe lume decât de a înveseli pe stăpânii lor…
Bufoni, cred ca li se spune, luminăţia ta.
- Ştiu ce sunt aceia, Lutfi. Un
astfel de rob îţi e darul? O pocitanie? Dacă doresc să mă veselesc am un
harem întreg pentru asta, Lutfi. Ori ţi-a întunecat Alah mintea, bătrâne?
astfel de rob îţi e darul? O pocitanie? Dacă doresc să mă veselesc am un
harem întreg pentru asta, Lutfi. Ori ţi-a întunecat Alah mintea, bătrâne?
- Iertare, luminate stăpâne. Pentru
nimic în lume nu mi-aş fi îngăduit să aduc strălucirii tale o asemenea de
neiertat insultă, nepriceputul de mine. Cu totul altul îmi e gândul, Măria Ta,
dacă vei da voie robului tău…
nimic în lume nu mi-aş fi îngăduit să aduc strălucirii tale o asemenea de
neiertat insultă, nepriceputul de mine. Cu totul altul îmi e gândul, Măria Ta,
dacă vei da voie robului tău…
- Spune! tună Soliman plictisit de
întortocheatele înflorituri şi neîncetata linguşeală a marelui său vizir.
întortocheatele înflorituri şi neîncetata linguşeală a marelui său vizir.
– La curţile regilor, despre care îţi
vorbeam, prea luminate, curţi care nu se aseamănă cu strălucirea curţii tale,
tot asemenea cum niciunul dintre acei regi nu s-ar putea vreodată asemui…
vorbeam, prea luminate, curţi care nu se aseamănă cu strălucirea curţii tale,
tot asemenea cum niciunul dintre acei regi nu s-ar putea vreodată asemui…
Lutfi Paşa văzu căutătura cruntă a padişahului şi înţelese că răbdarea acestuia
e pe sfărşite, aşa că trecu grăbit peste obişnuita linguşeală şi spuse:
e pe sfărşite, aşa că trecu grăbit peste obişnuita linguşeală şi spuse:
– Acolo, stăpâne, aceşti bufoni,
despre care îţi spuneam, sunt uneori şi ageri
la minte şi pricepuţi în tâlcuri. Vorbele lor pot aduce râsul sau pot pune pe
gânduri, chiar şi capete încoronate. Şi mai ştiu… bufonii aceia tot felul de
şiretlicuri pe care minţile proaste le pot socoti magie şi încă…
despre care îţi spuneam, sunt uneori şi ageri
la minte şi pricepuţi în tâlcuri. Vorbele lor pot aduce râsul sau pot pune pe
gânduri, chiar şi capete încoronate. Şi mai ştiu… bufonii aceia tot felul de
şiretlicuri pe care minţile proaste le pot socoti magie şi încă…
- Lutfi ! tună sultanul sătul de
neobişnuita şi imprudenta vorbărie a primului său vizir.
neobişnuita şi imprudenta vorbărie a primului său vizir.
– Îngăduie, Măria Ta, să îţi arăt
darul meu. Robul despre care vorbeam.
darul meu. Robul despre care vorbeam.
Soliman făcu un gest iute cu mâna, desenând cu palma un gest care spunea: adu-l ! Marele vizir bătu din palme şi uşa
se deschise. Un soldat din gărzile palatului intră plecându-se în faţa sultanului şi
silind şi pe prichindelul care îl însoţea să facă acelaşi lucru.
se deschise. Un soldat din gărzile palatului intră plecându-se în faţa sultanului şi
silind şi pe prichindelul care îl însoţea să facă acelaşi lucru.
Copilul nu părea să aibă mai mult
de şase ani. Era îmbrăcat în şalvari albaştri de mătase, cămaşă roşie din
mătase de Chitai, petrecută cu un brău verde, peste care se afla un ilic de
brocart , brodat cu fir aurit. Iar pe cap un turban, disproporţionat de mare,
dădea un aer uşor caraghios năpârstocului, care părea speriat de toţi acei
oameni încruntaţi. Sub două sprâncene blând arcuite licăreau doi ochi albaştri
ca apele Cornului de Aur. Lacrimile făcuseră popas lung în ochii aceia…
de şase ani. Era îmbrăcat în şalvari albaştri de mătase, cămaşă roşie din
mătase de Chitai, petrecută cu un brău verde, peste care se afla un ilic de
brocart , brodat cu fir aurit. Iar pe cap un turban, disproporţionat de mare,
dădea un aer uşor caraghios năpârstocului, care părea speriat de toţi acei
oameni încruntaţi. Sub două sprâncene blând arcuite licăreau doi ochi albaştri
ca apele Cornului de Aur. Lacrimile făcuseră popas lung în ochii aceia…
Prichindelul era speriat, nu atât
de săbiile curbate ale gărzilor palatului, cât de privirea aprigă a celui căruia
i se închinau toţi. Îşi trăgea des nasul, smiorcăind înfundat. Iar ochii săi
mari şi albaştri priveau cu amestecată teamă şi uimire pe Regele Regilor.
de săbiile curbate ale gărzilor palatului, cât de privirea aprigă a celui căruia
i se închinau toţi. Îşi trăgea des nasul, smiorcăind înfundat. Iar ochii săi
mari şi albaştri priveau cu amestecată teamă şi uimire pe Regele Regilor.
Soliman îi făcu semn să se
apropie. Copilul se apropie şovăielnic şi sărută papucul sultanului, sub
privirea mulţumită a lui Lutfi Paşa, care mustăcea ascunzăndu-şi cu greu
mulţumirea.
apropie. Copilul se apropie şovăielnic şi sărută papucul sultanului, sub
privirea mulţumită a lui Lutfi Paşa, care mustăcea ascunzăndu-şi cu greu
mulţumirea.
– Robul acesta, luminate stăpâne, nu e un
copil oarecare. Nu i se cunosc părinţii, dar se spune că s-ar trage din stirpe
regească. Şi, lucru nemaivăzut, deşi îţi poţi lesne da seama că nu e turc,
vorbeşte minunat în limba noastră. Şi, asemenea încă, italieneşte şi greceşte. Şi
încă persană şi arabă.
copil oarecare. Nu i se cunosc părinţii, dar se spune că s-ar trage din stirpe
regească. Şi, lucru nemaivăzut, deşi îţi poţi lesne da seama că nu e turc,
vorbeşte minunat în limba noastră. Şi, asemenea încă, italieneşte şi greceşte. Şi
încă persană şi arabă.
Sprânceana sultanului se arcui a mirare, iar
privirea sa cerceta cu atenţie mogâldeaţa din faţa sa. Îi venea greu să
primească vorbele marelui vizir, dar ştia că acesta nu s-ar fi încumetat să
azvârle cuvine necugetate şi laudă fără acoperire, cunoscând că una ca asta se plătea
cu locul de pe umeri al capului. Iar Lutfi Paşa preţuia traiul îndestulat şi
aurul, cofeturile levantine şi nurii femeilor. Ba gurile rele spuneau că încă
nu se dădea deloc înapoi marele vizir nici de la
vinul oprit de Coran; şi că uneori preţuia, într-un mod nedemn de rostit, şi
tovărăşia băieţilor. Dar, mai presus de toate acesta, ştia bine Soliman că marele
vizir preţuia turbanul aşezat pe cap şi capul pe umeri.
privirea sa cerceta cu atenţie mogâldeaţa din faţa sa. Îi venea greu să
primească vorbele marelui vizir, dar ştia că acesta nu s-ar fi încumetat să
azvârle cuvine necugetate şi laudă fără acoperire, cunoscând că una ca asta se plătea
cu locul de pe umeri al capului. Iar Lutfi Paşa preţuia traiul îndestulat şi
aurul, cofeturile levantine şi nurii femeilor. Ba gurile rele spuneau că încă
nu se dădea deloc înapoi marele vizir nici de la
vinul oprit de Coran; şi că uneori preţuia, într-un mod nedemn de rostit, şi
tovărăşia băieţilor. Dar, mai presus de toate acesta, ştia bine Soliman că marele
vizir preţuia turbanul aşezat pe cap şi capul pe umeri.
Copilul tremura. Apele lacrimilor susurau
din izvorul ochilor, scurgându-se tăcut pe obrajii roşii. Îşi trăgea des nasul
necutezând să ducă mâneca la nas spre a-şi-l şterge, lucru necuvenit în faţa
marelui padişah. Iar marele vizir îşi urmă vorba.
din izvorul ochilor, scurgându-se tăcut pe obrajii roşii. Îşi trăgea des nasul
necutezând să ducă mâneca la nas spre a-şi-l şterge, lucru necuvenit în faţa
marelui padişah. Iar marele vizir îşi urmă vorba.
– Şi nu e încă totul, măria ta. Căci
copilul acesta are vorba iscusită şi plină de tâlc. Şi ştie lucruri pe care
înţelepţi cu barba sură încă nu au apucat a le cunoaşte. Dar mai presus de
toate, luminătia ta…
copilul acesta are vorba iscusită şi plină de tâlc. Şi ştie lucruri pe care
înţelepţi cu barba sură încă nu au apucat a le cunoaşte. Dar mai presus de
toate, luminătia ta…
Aici şiretul Lutfi se opri cu un mugure de
surâs încolţit pe buze. Căci, îşi dădu iute seama, captase atenţia sultanului.
Iar atenţia era primul pas spre bunăvoinţa sultanului. Iar de la bunăvoinţa
sultanului atârnau înlesnirile cerute de Contarini pentru neguţătorii
veneţieni. Iar de la acele înlesniri… Socotea deja cu mintea preţul unui
asemenea hatâr, Lufti, mulţumit de iscusinţa sa.
surâs încolţit pe buze. Căci, îşi dădu iute seama, captase atenţia sultanului.
Iar atenţia era primul pas spre bunăvoinţa sultanului. Iar de la bunăvoinţa
sultanului atârnau înlesnirile cerute de Contarini pentru neguţătorii
veneţieni. Iar de la acele înlesniri… Socotea deja cu mintea preţul unui
asemenea hatâr, Lufti, mulţumit de iscusinţa sa.
– Vorbeşte, Lutfi. Mai presus de toate … ce?
Hai, vulpe bătrână, spune şi lasă şiretlicurile acestea!
Hai, vulpe bătrână, spune şi lasă şiretlicurile acestea!
- Se spune, luminate, că pruncul
acesta are harul vindecării.
acesta are harul vindecării.
Soliman tresări. Cutezanţa lui
Lutfi mersese prea departe. Fie copilul acesta, care tremura şi îşi trăgea
nasul, sub ochii săi, era hărăzit cu
daruri nemaivăzute, fie marele vizir îşi uitase minţile în clondirul cu vin şi
nu mai ştia preţui locul capului deasupra umerilor. Privea spre mucosul acesta
care tremura în faţa sa şi greu putea îngădui că laudele bătrânului vizir
puteau fi pe măsura adevărului. Nu uimire, ci mai degrabă milă simţea privind
copilul speriat, cu ochii aceia albaştri înrouraţi de lacrimi . Dar mila e
singurul lucru oprit Regelui Regilor. El poate fi crud sau îndurător, uneori.
Dar milostiv niciodată. Căci milostenia e virtutea celor sărmani şi slăbiciunea
celor puternici.
Lutfi mersese prea departe. Fie copilul acesta, care tremura şi îşi trăgea
nasul, sub ochii săi, era hărăzit cu
daruri nemaivăzute, fie marele vizir îşi uitase minţile în clondirul cu vin şi
nu mai ştia preţui locul capului deasupra umerilor. Privea spre mucosul acesta
care tremura în faţa sa şi greu putea îngădui că laudele bătrânului vizir
puteau fi pe măsura adevărului. Nu uimire, ci mai degrabă milă simţea privind
copilul speriat, cu ochii aceia albaştri înrouraţi de lacrimi . Dar mila e
singurul lucru oprit Regelui Regilor. El poate fi crud sau îndurător, uneori.
Dar milostiv niciodată. Căci milostenia e virtutea celor sărmani şi slăbiciunea
celor puternici.
Hotărî deci să-l cerceteze pe
micuţul cu ochi albaştri. Aşa că îl întrebă, cu puţina ştiinţă de limbă arabă
pe care o mai purta mintea sa împovărată de grijile împărăţiei:
micuţul cu ochi albaştri. Aşa că îl întrebă, cu puţina ştiinţă de limbă arabă
pe care o mai purta mintea sa împovărată de grijile împărăţiei:
– Cum te cheamă, copile?
Copilul se însenină, de parcă atunci
ar fi primit un dar de preţ. Încetă a-şi mai trage nasul. Făcu o temenea adâncă
sultanului, având grija ca, nebăgat de seamă, să atingă cu mâneca nasul şi să
adune de acolo picătura ruşinoasă care se prelingea deasupra buzei. Apoi cu
glas dulce şi cald rosti în limba califilor:
ar fi primit un dar de preţ. Încetă a-şi mai trage nasul. Făcu o temenea adâncă
sultanului, având grija ca, nebăgat de seamă, să atingă cu mâneca nasul şi să
adune de acolo picătura ruşinoasă care se prelingea deasupra buzei. Apoi cu
glas dulce şi cald rosti în limba califilor:
– Nu am nume, emir al emirilor,
binecuvântat fie numele tău şi dăruiţi cu lumina ta supuşii tăi cei fără număr.
Pe când eram încă mai mic decât mă vezi acum. îmi spuneau Isaac. Apoi negustorul
genovez, în casa căruia am slujit puţină vreme, mi-a spus Marco. Yussuf mi-au
spus piraţii mauri atunci când voia celui preaslăvit m-a adus în mâinile lor şi
de acolo în faţa măreţiei tale, luminate stăpâne.
binecuvântat fie numele tău şi dăruiţi cu lumina ta supuşii tăi cei fără număr.
Pe când eram încă mai mic decât mă vezi acum. îmi spuneau Isaac. Apoi negustorul
genovez, în casa căruia am slujit puţină vreme, mi-a spus Marco. Yussuf mi-au
spus piraţii mauri atunci când voia celui preaslăvit m-a adus în mâinile lor şi
de acolo în faţa măreţiei tale, luminate stăpâne.
– Ha-ha-ha ! Ce pasăre minunată mi-ai
adus, Lufti şiretule? Înflorită vorbă într-
adevăr are copilul acesta. Yussuf îţi e numele deci. E adevărat, ştii
elineşte?
adus, Lufti şiretule? Înflorită vorbă într-
adevăr are copilul acesta. Yussuf îţi e numele deci. E adevărat, ştii
elineşte?
– E drept, luminate stăpâne- răspunse
micuţul, cu supus zâmbet pe buze, în limba lui Homer.
micuţul, cu supus zâmbet pe buze, în limba lui Homer.
– Şi încă toate acele limbi de care
pomeneşte marele meu vizir Eşti tu o minune a lumii aşa cum mi te înfăţişează
acesta?
pomeneşte marele meu vizir Eşti tu o minune a lumii aşa cum mi te înfăţişează
acesta?
– Luminăţia ta e nespus de bun cu robul
tău- surâse micuţul, dovedind o isteţime şi o iscusinţă a limbii cu adevărat
nemaiîntâlnită. Dar cum aş cuteza bietul de mine să mă socotesc vreun fel de
minune în faţa strălucirii minunăţiei tale, mărite stăpâne?
tău- surâse micuţul, dovedind o isteţime şi o iscusinţă a limbii cu adevărat
nemaiîntâlnită. Dar cum aş cuteza bietul de mine să mă socotesc vreun fel de
minune în faţa strălucirii minunăţiei tale, mărite stăpâne?
– Yussuf, Yussuf, ai deprins limba
linguşitoare a slugilor mele. – râse sultanul cu îngăduinţă. Răspunde fără
ocolişuri la ce te întreb şi nu mai zăbovi cu linguşeala şi înfloriturile
acestea. Ai văzut Genova deci.
linguşitoare a slugilor mele. – râse sultanul cu îngăduinţă. Răspunde fără
ocolişuri la ce te întreb şi nu mai zăbovi cu linguşeala şi înfloriturile
acestea. Ai văzut Genova deci.
– Da, stăpâne. Şi, în ciuda anilor mei
puţini şi nevrednici, am văzut încă multe locuri şi lucruri minunate. Şi multe
am învăţat.
puţini şi nevrednici, am văzut încă multe locuri şi lucruri minunate. Şi multe
am învăţat.
– Cum se face, Yussuf, că un copil atât
de fraged poate fi atât de înţelept ? întrebă Soliman încântat de cuminţenia şi
isteţimea copilului, zâmbind cu măsură, ca să nu dea prilej de prea mare
bucurie lui Lufti Paşa ori semn de slăbiciune supuşilor săi.
de fraged poate fi atât de înţelept ? întrebă Soliman încântat de cuminţenia şi
isteţimea copilului, zâmbind cu măsură, ca să nu dea prilej de prea mare
bucurie lui Lufti Paşa ori semn de slăbiciune supuşilor săi.
– Înţelepciune, stăpâne? O, nu.
Înţelepciunea e doar a celor vârstnici şi neputincioşi! spuse prichindelul
plecându-se în faţa sultanului şi făcând un gest larg de reverenţă cu mâna,
care se găsi astfel îndreptată spre marele vizir, ca o subtilă aluzie.
Înţelepciunea e doar a celor vârstnici şi neputincioşi! spuse prichindelul
plecându-se în faţa sultanului şi făcând un gest larg de reverenţă cu mâna,
care se găsi astfel îndreptată spre marele vizir, ca o subtilă aluzie.
Cutezanţa şi ironia copilului îl
cuceri cu totul pe Soliman, care nu îşi mai opri hohotul de râs, hohot urmat
deîndată şi de restul celor prezenţi, afară doar de marele vizir, care, brusc,
păru mai pământiu la faţă decât era din născare. Apoi copilul urmă.
cuceri cu totul pe Soliman, care nu îşi mai opri hohotul de râs, hohot urmat
deîndată şi de restul celor prezenţi, afară doar de marele vizir, care, brusc,
păru mai pământiu la faţă decât era din născare. Apoi copilul urmă.
– Eu nu am înţelepciunea aceea pentru
care, în bunătatea ta nesfârşită, mă lauzi, luminate stăpâne. Aceea e rodul
greşelilor. Pentru că, în drumul său prin viaţă, un om face multe prostii. Şi
abia ajuns la vârsta părului cărunt …
care, în bunătatea ta nesfârşită, mă lauzi, luminate stăpâne. Aceea e rodul
greşelilor. Pentru că, în drumul său prin viaţă, un om face multe prostii. Şi
abia ajuns la vârsta părului cărunt …
Aici prichindelul se întoarse pentru
o clipită, zâmbind şăgalnic, spre marele vizir. Iar acesta fu, din nou, prilej de
mare haz pentru sultan şi curtea sa.
o clipită, zâmbind şăgalnic, spre marele vizir. Iar acesta fu, din nou, prilej de
mare haz pentru sultan şi curtea sa.
– Abia ajuns la vârsta părului
cărunt, dacă prostiile nu au fost atât de mari încât să-l ierte de povara
bătrâneţii, omul adună toate cucuiele strânse din paşii greşiţi. Şi fiecare
cucui e o lecţie învăţată. Şi suma cucuielor acelea, luminate stăpâne, se numeşte
înţelepciune. Iar eu, măria ta, sunt încă mult prea mic… Şi n-am avut niciodată
libertatea, cea care îţi îngăduie să faci una ori alta, stăpâne. Şi printre ele
şi greşelile, aducătoare de cucuie şi înţelepciune.
cărunt, dacă prostiile nu au fost atât de mari încât să-l ierte de povara
bătrâneţii, omul adună toate cucuiele strânse din paşii greşiţi. Şi fiecare
cucui e o lecţie învăţată. Şi suma cucuielor acelea, luminate stăpâne, se numeşte
înţelepciune. Iar eu, măria ta, sunt încă mult prea mic… Şi n-am avut niciodată
libertatea, cea care îţi îngăduie să faci una ori alta, stăpâne. Şi printre ele
şi greşelile, aducătoare de cucuie şi înţelepciune.
– Bine ai grăit ! îl aplaudă
sultanul, luminat la chip şi vesel cum rar îl văzuseră cei din prejma sa. De nu
e înţelepciune, cum îi spui tu atunci, Yussuf ?
sultanul, luminat la chip şi vesel cum rar îl văzuseră cei din prejma sa. De nu
e înţelepciune, cum îi spui tu atunci, Yussuf ?
– Minte, luminate stăpâne. Minte
nestricată. Dacă vrea luminăţia ta să ierte supusului tău îndrăzneala de a se
socoti binecuvântat cu aşa ceva.
nestricată. Dacă vrea luminăţia ta să ierte supusului tău îndrăzneala de a se
socoti binecuvântat cu aşa ceva.
- Îţi îngădui, Yussuf, îţi îngădui ! râse
Soliman. Apoi întorcându-se spre Lutfi Paşa spuse cu glas binevoitor:
Soliman. Apoi întorcându-se spre Lutfi Paşa spuse cu glas binevoitor:
– Îmi place darul tău, Lufti. Am să-l
păstrez.
păstrez.
Marele vizir se plecă supus în faţa
stăpânului său. Bunăvoinţa acestuia preţuia nespus. Iar zâmbetul încreţit pe
gura vizirului arăta asta. Doar o privire iute şi mustrătoare, aruncată copilului, îi
dădu mititelului semn că se întrecuse cu gluma.
stăpânului său. Bunăvoinţa acestuia preţuia nespus. Iar zâmbetul încreţit pe
gura vizirului arăta asta. Doar o privire iute şi mustrătoare, aruncată copilului, îi
dădu mititelului semn că se întrecuse cu gluma.
– Spune-mi, Yussuf. Să-l răsplătesc pe
marele vizir, pentru aşa dar sau să-i tai capul?
marele vizir, pentru aşa dar sau să-i tai capul?
– Dorinţa măriei tale e sfântă, oricare
ar fi aceea, stăpâne. Dar iartă-mă. stăpâne. că sunt atât de prost şi nevolnic.
ar fi aceea, stăpâne. Dar iartă-mă. stăpâne. că sunt atât de prost şi nevolnic.
– Tu, Yussuf ? De ce spui asta se
miră sultanul de aşa răspuns. Lui Lufti Paşa i se înmuiaseră picioarele, iar
pereţii începuseră să se învârtească în jurul său auzind întrebarea lui
Soliman.
miră sultanul de aşa răspuns. Lui Lufti Paşa i se înmuiaseră picioarele, iar
pereţii începuseră să se învârtească în jurul său auzind întrebarea lui
Soliman.
– Pentru că, luminate stăpâne, de
vreme ce, pentru darul său, iar darul acesta sunt chiar eu, socoteşti că
marelui vizir ar trebui să-i fie depărtat capul de trup, înseamnă că nevrednic
îţi pare darul. Şi, cum eu sunt acesta, nu pot decât să mă mâhnesc că sunt atât
de prost şi nevrednic…
vreme ce, pentru darul său, iar darul acesta sunt chiar eu, socoteşti că
marelui vizir ar trebui să-i fie depărtat capul de trup, înseamnă că nevrednic
îţi pare darul. Şi, cum eu sunt acesta, nu pot decât să mă mâhnesc că sunt atât
de prost şi nevrednic…
Soliman râse din tot sufletul,
peste măsură de încântat de agerimea copilului. Apoi luându-şi o expresie
cruntă întrebă:
peste măsură de încântat de agerimea copilului. Apoi luându-şi o expresie
cruntă întrebă:
- Dar pentru că e corupt şi lacom? Pentru că
ţine sfat de taină cu duşmanii imperiului meu şi cerşeşte favoruri pentru
aceştia, vânzându-se pentru un pumn de aur, ar trebui să-l scurtez de cap ?
ţine sfat de taină cu duşmanii imperiului meu şi cerşeşte favoruri pentru
aceştia, vânzându-se pentru un pumn de aur, ar trebui să-l scurtez de cap ?
– Ar trebui, măria ta, dar la ce
ţi-ar mai folosi un mare vizir fără cap? Ori, dacă în locul lui ai găsi un
altul, n-ai schimba pe cel flămând cu cel hămesit? Teama îi încearcă doar pe
cei care au ce pierde, măria ta. Ori, adunând bogăţii, precum spui luminăţia
ta, marele vizir a adunat şi teamă. Căci mult are strâns, mult are de pierdut. Şi
acolo unde e mult de pierdut e şi multă teamă. Ori vrea măria ta un slujitor mai puţin temător de
mânia măriei tale?
ţi-ar mai folosi un mare vizir fără cap? Ori, dacă în locul lui ai găsi un
altul, n-ai schimba pe cel flămând cu cel hămesit? Teama îi încearcă doar pe
cei care au ce pierde, măria ta. Ori, adunând bogăţii, precum spui luminăţia
ta, marele vizir a adunat şi teamă. Căci mult are strâns, mult are de pierdut. Şi
acolo unde e mult de pierdut e şi multă teamă. Ori vrea măria ta un slujitor mai puţin temător de
mânia măriei tale?
Soliman clipi des, cugetând la vorbele
copilului. Şi le găsi pline de înţelepciune şi tâlc. Şi hotărî să lase capul
marelui vizir acolo unde se afla. Deşi în glumă întrebase pe micul Yussuf
despre scurtarea de cap a lui Lutfi Paşa, gluma aceasta prinsese umbră de gând
serios în minte sultanului, iar acum se găsea cu totul alungată de vorbele
pline de duh ale copilului cu ochi albaştri, ochi încă purtând tulburarea
lacrimilor.
copilului. Şi le găsi pline de înţelepciune şi tâlc. Şi hotărî să lase capul
marelui vizir acolo unde se afla. Deşi în glumă întrebase pe micul Yussuf
despre scurtarea de cap a lui Lutfi Paşa, gluma aceasta prinsese umbră de gând
serios în minte sultanului, iar acum se găsea cu totul alungată de vorbele
pline de duh ale copilului cu ochi albaştri, ochi încă purtând tulburarea
lacrimilor.
-Fie precum spui tu, Yussuf ! Acum
lăsaţi-mă cu toţi. Mă dor oasele! Să vină doctorul… chemaţi-l pe Abraham,
evreul, blestemată fie-i seminţia, că nu reuşeşte să îmi alunge durerea asta
cumplită de oase.
lăsaţi-mă cu toţi. Mă dor oasele! Să vină doctorul… chemaţi-l pe Abraham,
evreul, blestemată fie-i seminţia, că nu reuşeşte să îmi alunge durerea asta
cumplită de oase.
O expresie de adâncă suferinţă se
aşternu pe chipul sultanului, în ciuda strădaniei sale de a şi-o ascunde.
Vechiul său reumatism, boala bătrânilor soldaţi, îl chinuia tot mai des în
ultima vreme. Abraham, medicul evreu, îl oblojea cu pomezile sale greu
mirositoare, dar, de bună vreme, nici acelea nu mai păreau a fi de vreun folos,
iar toată priceperea bătrânului evreu cu greu mai putea alina în vreun fel
durerea surdă care îl încerca, în timpul acestor crize, pe puternicul padişah.
aşternu pe chipul sultanului, în ciuda strădaniei sale de a şi-o ascunde.
Vechiul său reumatism, boala bătrânilor soldaţi, îl chinuia tot mai des în
ultima vreme. Abraham, medicul evreu, îl oblojea cu pomezile sale greu
mirositoare, dar, de bună vreme, nici acelea nu mai păreau a fi de vreun folos,
iar toată priceperea bătrânului evreu cu greu mai putea alina în vreun fel
durerea surdă care îl încerca, în timpul acestor crize, pe puternicul padişah.
Marele vizir făcu şovăitor un pas
înainte. Îşi drese vocea, cerând îngăduinţă să vorbească. Nu era fără rost
prudenţa paşalei, căci, când era încercat de astfel de crize, sultanul se
înfuria uşor şi devenea setos de sânge. Iar, după ce tocmai contemplase perspectiva
divorţului dintre cap şi trup, evocată pe jumătate în glumă, de către sultan,
mai devreme, marele vizir nu ar fi vrut să-l ducă pe sultan în starea aceea în
care să alunge şi jumătatea de glumă rămasă şi să dea gâdei de lucru.
înainte. Îşi drese vocea, cerând îngăduinţă să vorbească. Nu era fără rost
prudenţa paşalei, căci, când era încercat de astfel de crize, sultanul se
înfuria uşor şi devenea setos de sânge. Iar, după ce tocmai contemplase perspectiva
divorţului dintre cap şi trup, evocată pe jumătate în glumă, de către sultan,
mai devreme, marele vizir nu ar fi vrut să-l ducă pe sultan în starea aceea în
care să alunge şi jumătatea de glumă rămasă şi să dea gâdei de lucru.
– Ce e Lutfi ? N-ai plecat?
– Măria ta, copilul… – rosti Lutfi cu glas
şovăielnic, făcând un semn către prichindocul care, crezându-se nebăgat în
seamă de nimeni, îşi ştergea nasul cu mâneca largă a cămăşii.
şovăielnic, făcând un semn către prichindocul care, crezându-se nebăgat în
seamă de nimeni, îşi ştergea nasul cu mâneca largă a cămăşii.
– Ce e cu el gemu sultanul.
– Copilul are darul vindecării, luminate
stăpâne! îi aminti marele vizir leului aflat în suferinţă.
stăpâne! îi aminti marele vizir leului aflat în suferinţă.
– Yussuf, e drept? Ai darul acesta rar
întrebă sultanul cu glas tremurat, încercând să-şi stăpânească durerea şi
firea.
întrebă sultanul cu glas tremurat, încercând să-şi stăpânească durerea şi
firea.
– Da, luminate stăpâne… Se spune că aş avea
acest dar. Însă, atunci când alung durerea, boala celui în suferinţă… odată cu
ele … mai dispare ceva, stăpâne…
acest dar. Însă, atunci când alung durerea, boala celui în suferinţă… odată cu
ele … mai dispare ceva, stăpâne…
– Nu îmi arde de şarade, copile! Dacă ai
acest dar… foloseşte-l!
acest dar… foloseşte-l!
Copilul oftă. Îşi mai folosise darul. Şi,
oridecâte ori se întrebuinţa de harul său, o parte din durerea celui tămăduit
se scurgea prin trupul său plăpând. Şi o parte din suferinţa celui bolnav îl
chinuia, pentru scurtă vreme, dar cu tărie, pe el. Ştia sărmanul copil că
acesta este preţul pe care trebuia el să-l plătească pentru a-l tămădui pe cel
aflat în boală. Iar inima sa bună îi mai spunea că preţul acesta merită
întotdeauna plătit. Dar trupul său firav tremura, ştiind durerea care se va
petrece prin dânsul.
oridecâte ori se întrebuinţa de harul său, o parte din durerea celui tămăduit
se scurgea prin trupul său plăpând. Şi o parte din suferinţa celui bolnav îl
chinuia, pentru scurtă vreme, dar cu tărie, pe el. Ştia sărmanul copil că
acesta este preţul pe care trebuia el să-l plătească pentru a-l tămădui pe cel
aflat în boală. Iar inima sa bună îi mai spunea că preţul acesta merită
întotdeauna plătit. Dar trupul său firav tremura, ştiind durerea care se va
petrece prin dânsul.
Oftă adânc, apoi se apropie de Soliman.
Îngenunche în faţa acestuia şi prinse cu mânuţele sale plăpânde, tremurânde,
încheieturile împăratului. Şi le strânse uşor. Apoi ochii săi albaştri se
făcură şi mai mari; iar cristalul lacrimilor prinse iar a luci în apele lor azurii. Tremurau mâinile gingaşe, în vreme ce durerea cumplită prinse a se
scurge prin ele înlăuntrul său. Sultanul scoase un geamăt uşor. Simţi o
fierbinţeală plăcută cuprinzându-i
oasele şi împunsătura uşoară a mii de ace, parcă, cotrobăindu-i trupul. Mai
gemu o dată simţind durerea domolindu-se, scurgându-se din el ca un fluid
vâscos şi întunecat şi pătrunzând, nezăgăzuită, prin palmele acelea micuţe şi
apoi dispărând din trupul său de rege al regilor. Oftă uşor. De uşurare şi de
bucurie. Şi de adâncă mirare. Privi spre copilaşul acesta cu adevărat
neobişnuit. În care pusese, parcă, ziditorul lumii toate binecuvântările sale.
Aşa cum pusese în Lutfi Paşa toate păcatele şi toată urâţenia lumii. Şi întinse
mâna să mângâie creştetul copilului. Căci ce răsplată mai de preţ poate fi,
gândea sultanul, pentru copil şi animal, decât mângâierea stăpânului? Dar mâna
sa nu atinse decât aerul. Căută, din nou, acolo unde ochii îi spuneau că se află
creştetul pruncului, dar din nou palma sa nu mângâie decât aerul răcoros al
încăperii. Tresări înfiorat.
Îngenunche în faţa acestuia şi prinse cu mânuţele sale plăpânde, tremurânde,
încheieturile împăratului. Şi le strânse uşor. Apoi ochii săi albaştri se
făcură şi mai mari; iar cristalul lacrimilor prinse iar a luci în apele lor azurii. Tremurau mâinile gingaşe, în vreme ce durerea cumplită prinse a se
scurge prin ele înlăuntrul său. Sultanul scoase un geamăt uşor. Simţi o
fierbinţeală plăcută cuprinzându-i
oasele şi împunsătura uşoară a mii de ace, parcă, cotrobăindu-i trupul. Mai
gemu o dată simţind durerea domolindu-se, scurgându-se din el ca un fluid
vâscos şi întunecat şi pătrunzând, nezăgăzuită, prin palmele acelea micuţe şi
apoi dispărând din trupul său de rege al regilor. Oftă uşor. De uşurare şi de
bucurie. Şi de adâncă mirare. Privi spre copilaşul acesta cu adevărat
neobişnuit. În care pusese, parcă, ziditorul lumii toate binecuvântările sale.
Aşa cum pusese în Lutfi Paşa toate păcatele şi toată urâţenia lumii. Şi întinse
mâna să mângâie creştetul copilului. Căci ce răsplată mai de preţ poate fi,
gândea sultanul, pentru copil şi animal, decât mângâierea stăpânului? Dar mâna
sa nu atinse decât aerul. Căută, din nou, acolo unde ochii îi spuneau că se află
creştetul pruncului, dar din nou palma sa nu mângâie decât aerul răcoros al
încăperii. Tresări înfiorat.
Sub
ochii săi copilul părea să se dizolve, să se topească precum flacăra unei
lumânări istovite. Copilul plângea. Îl vedea şi îl auzea. Tremura bietul
trupşor, chinuit de durerea pe care o culesese din trupul sultanului şi o
adunase în dânsul. Lacrimi mari se rostogoleau pe obrajii săi înroşiţi. Şi
gemea încetişor, cu glăsciorul acela dulce şi plin de cuminţenie. Toate acestea
le vedea sultanul înaintea ochilor. Şi le vedea topindu-se ca un abur în aerul
dens al încăperii. Până când nu a mai rămas nimic. Nici din durere. Nici din
copil. De parcă nici nu ar fi fost vreodată acolo. Marele vizir încremenise.
Privea cu ochii mari locul unde mai devreme stătuse micuţa minune. Şi se
cutremura. Îşi vedea deja capul luându-şi rămas bun de la trup…
ochii săi copilul părea să se dizolve, să se topească precum flacăra unei
lumânări istovite. Copilul plângea. Îl vedea şi îl auzea. Tremura bietul
trupşor, chinuit de durerea pe care o culesese din trupul sultanului şi o
adunase în dânsul. Lacrimi mari se rostogoleau pe obrajii săi înroşiţi. Şi
gemea încetişor, cu glăsciorul acela dulce şi plin de cuminţenie. Toate acestea
le vedea sultanul înaintea ochilor. Şi le vedea topindu-se ca un abur în aerul
dens al încăperii. Până când nu a mai rămas nimic. Nici din durere. Nici din
copil. De parcă nici nu ar fi fost vreodată acolo. Marele vizir încremenise.
Privea cu ochii mari locul unde mai devreme stătuse micuţa minune. Şi se
cutremura. Îşi vedea deja capul luându-şi rămas bun de la trup…
Soliman citi groază întipărită pe chipul supusului său. Şi, cu adâncă înţelegere
şi neobişnuită blândeţe în glas, şopti:
şi neobişnuită blândeţe în glas, şopti:
– Nu – ţi fie teamă, Lutfi. Doar
ne-a spus că, odată cu durerea, va mai dispărea ceva. Nu-ţi fie teamă. E totul în
regulă… poţi pleca.
ne-a spus că, odată cu durerea, va mai dispărea ceva. Nu-ţi fie teamă. E totul în
regulă… poţi pleca.
Un cetăţean de starea a treia se răsti la
cele două gărzi aflate în fată somptuoasei uşi aurite, decorate cu delicate
arabescuri, care dădea spre una din încăperile palatului Tuileries. Omul era
exasperat de indolenţa celor două gărzi, care păreau hotărâte să nu-i
îngăduie să intre în încăperea cu atâta străşnicie păzită. Omul le arătă
banderola tricoloră de pe braţ, strigând la ei, cu ochii injectaţi şi tâmpla
pulsându-i puternic de furie:
cele două gărzi aflate în fată somptuoasei uşi aurite, decorate cu delicate
arabescuri, care dădea spre una din încăperile palatului Tuileries. Omul era
exasperat de indolenţa celor două gărzi, care păreau hotărâte să nu-i
îngăduie să intre în încăperea cu atâta străşnicie păzită. Omul le arătă
banderola tricoloră de pe braţ, strigând la ei, cu ochii injectaţi şi tâmpla
pulsându-i puternic de furie:
– Netoţilor Nu înţelegeţi ca trebuie să-l
văd deîndată! Daţi-vă la o parte din calea mea!
văd deîndată! Daţi-vă la o parte din calea mea!
– Măsoară-ţi cuvintele, cetăţene ! Nu ştim
cine eşti, dar dacă nu pleci imediat am să te fac eu să îţi regreţi vorbele
astea ! îi răspunse, scos din sărite, cel mai masiv dintre cei doi cerberi. Nu
primeşte pe nimeni! Şi asta înseamnă: pe nimeni! Se simte foarte rău şi a
cerut…
cine eşti, dar dacă nu pleci imediat am să te fac eu să îţi regreţi vorbele
astea ! îi răspunse, scos din sărite, cel mai masiv dintre cei doi cerberi. Nu
primeşte pe nimeni! Şi asta înseamnă: pe nimeni! Se simte foarte rău şi a
cerut…
Uşa se deschise şi în prag apăru un omuleţ
mărunt cu ochi negri iscoditori, în care fremăta o greu ascunsă nelinişte, dar
în care unii ar fi putut găsi şi semne de greu reprimată cruzime. Îl măsură din
cap până în picioare pe scandalagiul de mai devreme.
mărunt cu ochi negri iscoditori, în care fremăta o greu ascunsă nelinişte, dar
în care unii ar fi putut găsi şi semne de greu reprimată cruzime. Îl măsură din
cap până în picioare pe scandalagiul de mai devreme.
– Am cerut linişte! Am cerut să nu fiu
deranjat!
deranjat!
– Desigur, cetăţene Robespierre! rosti pe
un ton milităros zdrahonul, înfigând o mână în pieptul intrusului care
provocase toată hărmălaia.
un ton milităros zdrahonul, înfigând o mână în pieptul intrusului care
provocase toată hărmălaia.
– O clipă! Robespierre ridică mâna cu un
gest teatral, oprindu-l pe gardianul său. Ce doreşti, cetăţene? Nu ai nici
un pic de respect, nicio recunoşţinţa pentru cel care se sacrifică pe altarul
revoluţiei, pentru cel care şi-a dedicat viaţa poporului, libertăţii, egalităţii,
fraternităţii ?
gest teatral, oprindu-l pe gardianul său. Ce doreşti, cetăţene? Nu ai nici
un pic de respect, nicio recunoşţinţa pentru cel care se sacrifică pe altarul
revoluţiei, pentru cel care şi-a dedicat viaţa poporului, libertăţii, egalităţii,
fraternităţii ?
Îşi dădu seama că s-a înflăcărat prea
tare. Se domoli. O grimasă îl desfigură. Apoi duse iute o mână la spate, în
dreptul şalelor, gârbovindu-se de durere:
tare. Se domoli. O grimasă îl desfigură. Apoi duse iute o mână la spate, în
dreptul şalelor, gârbovindu-se de durere:
– Nu puteţi înţelege că am nevoie de
puţină linişte… puţină … odihnă, mai ales acum când… durerea asta… rinichii… Şi
copilul acela… ce e cu el? Aici nu e loc de copii… ah, durerea asta…
puţină linişte… puţină … odihnă, mai ales acum când… durerea asta… rinichii… Şi
copilul acela… ce e cu el? Aici nu e loc de copii… ah, durerea asta…
– Ba da, cetăţene Robespierre! răspunse
avântat intrusul, emoţionat de prezenţa marelui erou. Tocmai de aceea am
îndrăznit să te tulbur. Copilul acesta… e neobişnuit. Vorbeşte o sumedenie de
limbi. Şi are o înţelepciune nemaivăzută la vârsta lui. Dar mai ales are harul
vindecării. Se spune ca tămăduieşte printr-o singură atingere, că literalmente
ia durerea cu mâna…
avântat intrusul, emoţionat de prezenţa marelui erou. Tocmai de aceea am
îndrăznit să te tulbur. Copilul acesta… e neobişnuit. Vorbeşte o sumedenie de
limbi. Şi are o înţelepciune nemaivăzută la vârsta lui. Dar mai ales are harul
vindecării. Se spune ca tămăduieşte printr-o singură atingere, că literalmente
ia durerea cu mâna…
Copilul tremura speriat. Lacrimi
fierbinţi îi scăldau ochii de un albastru limpede. Plângea, privind cu uşoară
spaimă la omuleţul bolnav căruia aceia îi spuneau Robespierre. Plăngea, privind cu ochi mari şi blânzi. Albaştri. Îşi şterse nasul cu mâneca şi oftă.
fierbinţi îi scăldau ochii de un albastru limpede. Plângea, privind cu uşoară
spaimă la omuleţul bolnav căruia aceia îi spuneau Robespierre. Plăngea, privind cu ochi mari şi blânzi. Albaştri. Îşi şterse nasul cu mâneca şi oftă.
