danieloctavian

Articol publicat in: Cultura

Când, în 1687, Newton publica Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, un măr devenea celebru. Cei mai mulţi dintre noi ar avea dificultăţi în a enunţa în termeni corecţi descoperirea lui Newton. Dar mărul ni-l amintim cu toţii. Nu atunci când muşcăm din vreun frate ori văr al celui căzut întru gravitaţie. Atunci pulpa noastră dentară doar străbate pulpa fructului. Dar uneori ne amintim mărul.
De fapt, în 1687, Newton argumenta un pleonasm. Şi de atunci “căzutul în jos” nu a mai fost acelaşi. A avut întotdeauna gust dulce acrişor. Urcatul în sus aşteaptă şi azi definirea gustului. Iar, în ce mă priveşte, mărul are miros de pleonasm. Cât detestam, odinioară, săpunul cu miros de pleonasm.
Există şi pleonasme plăcute la miros. Şi la gust. Iar acelea nu sunt doar îngăduite. Ci necesare. De aceea nu voi înceta să le repet. Şi nu am să socot că e o redundanţă a expresiei, ci doar bucuria ecoului.