danieloctavian

       -În locul acela se întâmplă lucruri nefireşti, domnule profesor, veţi
vedea! Nimeni nu merge niciodată acolo. Iar cei de acolo nu pleacă
niciodată.

         Vecinul de compartiment, omniscient, mă prevenise. Îşi făcuse
datoria. Expresia de pe chipul său zugrăvea certitudini, nu îngăduia
contra-argument. Nici nu aveam argumente, doar întrebări şi, poate,
aşteptări.
       Tânăr [...]

Read Full Post »

 
 
                „Se întâmplă, uneori,
lucruri minunate” îi spunea. „Nu căuta întotdeauna tâlc, nici nu iscodi mereu
să le înţelegi. Bucură-te de ele, aşa cum sunt.”

            „Se întâmplă, uneori, lucruri
minunate”

            Apoi, la puţină vreme, s-a stins.
Pur şi simplu. I-a aşezat scrisoarea în palmă şi a închis ochii.

            Cei ce mânuiesc cuvintele au trufia
de a crede că  întodeauna se [...]

Read Full Post »

       Crivăţul bătea din pinteni împrăştiind omătul la Tâmpla Muntelui. Urla
ca un duh ieşit din minţi trecându-şi degetele prin crengile încărcate
de ţurţuri. Atârnau ţurţurii de crengi ca nişte gheare de ghionoaie
petrecute prin sticlă şi muşcate cu dinţi de fiară străină. Şuier
prelung şi mistuitor risipea în umbletul său crivăţul. Copacii stăteau
goi şi îngheţaţi primind cu moale [...]

Read Full Post »

                 1.

            -Nimic nu seamănă cu cu apusul de
soare pe ţărm, nu, domnule?

            Ospătarul avea un zâmbet larg,
prietenos, nimic artificial, nimic din surâsul de complezenţă, profesional,
ipocrit servil, acomodat cu meseria. Chipul de copil, ochii mari, gropiţă minusculă
din bărbie, toate se împrieteneau cu zâmbetul. Şi vocea uşoară, intonaţia
cântată.

            -Cred că da… – i-a răspuns. Un
uzo!

            A [...]

Read Full Post »

        -Citeşte-mi scrisoarea! a şoptit. Cu voce stinsă şi însemnată cu
pecetea veacului. Ochii afundaţi în orbite priveau nu către oameni ci
înspre duhuri. Mâna mică şi încreţită de ani stătea adunată ca o gheară
pe piept.

     – Scrisoarea… La ce îţi va fi folosind să ţi-o tot citesc? i-a răspuns cel tânăr, lepădând cucută de zeflemea în [...]

Read Full Post »

 
                 -Priveşte…

                Glasul îi era murmurat,
aproape stins… din dangătul de clopot de odinioara foşnet de frunză rămăsese.
Frunză bătrână şi pierdută de ramul ei. Şi s-a înecat în tuse.

            -Du-mă mai aproape de fereastră…
Şi vino şi tu. Şi priveşte.

            Am deschis mai întâi fereastra. Am
zăbovit o clipă mai întâi, înfiorându-mă de aburul acelei înserări. M-am zărit
reflectat [...]

Read Full Post »

 
 Foto Lalas@deviantart

      -Atât?… Asta e tot?… Asta e tot… Blestemată fie
ziua când… şi blestemat fie… blestemat fii!

            Ridică pumnii spre cer cu multă furie şi
ură. Cu deznădejde. Înfruntând cerul într-o sfidare tăcută, dar încărcată de
mânie, o mânie tăcută cum sunt acelea care nu au împotriva cui se îndrepta, cum
sunt acelea din faţă marilor nedreptăţi [...]

Read Full Post »